Lumina Football Cup este organizata de către International School of Bucharest, parte din grupul Lumina Instituții de Învățământ. Suntem mândri ca aceasta competiție creste de la an la an și așteptam in fiecare an scoli noi participante, alături de care sa ne bucuram de plăcerea de a juca fotbal, bineînțeles cu respect și fairplay. Prima ediție a competiției a avut loc in 2004, la inițiativa Departamentului de Educație Fizica și Sport din cadrul International School of Bucharest, și au participat 5 echipe la o singura categorie de vârsta. In următorii doi ani, s-au mai adăugat alte categorii la nivelul ciclului primar de învățământ, iar începând cu cea de-a treia ediție, competiția s-a extins și la nivelul ciclului gimnazial de învățământ. In 2009, cea de-a VI-a ediție a competiției a adus împreuna echipe din noua scoli internaționale in cadrul campusului ISB. La acel moment, la insistentele celor mici, care erau implicați in competiție ca și suporteri, organizatorii au introdus o noua categorie pentru elevii sub vârsta de 8 ani (U8). 300 de jucători au fost prezenți la cea de-a VIII-a ediție, in 2011 și grupa U8 a concurat pentru prima oara. Conștientizarea și impactul acestui tip de competiție a crescut de la an la an și un număr tot mai mare de scoli și-au arătat interesul de a participa la LUMINA FOOTBALL CUP. In luna mai 2012, noua ediție a găzduit 550 elevi din 16 scoli particulare din Romania, Bulgaria, Polonia și Albania, organizate in 46 de echipe pe grupe diferite de vârsta. Lumina Football Cup este o tradiție in Scoala Internationala Bucuresti, iar in anul 2013 a reunit sub cea de-a X-a ediție la cele 6 categorii de vârste mai mult de 20 de echipe din 12 scoli, toate cu dorința și in speranța de a câștiga cat mai multe premii.
Visit Us On Facebook